Semn ca asteptarea si tensiunile iau sfarsit? Primaria Ploiesti anunta ce trebuie sa faca ploiestenii eligibili pentru a beneficia de ajutorul de incalzire

Read Time:4 Minute, 42 Second

[ad_1]

Ăsta e semn că… vin și apa caldă… căldura?!?!

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, informează cetățenii municipiului Ploiești că, începând de astăzi,  în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se va derula activitatea de înregistrare a formularelor de cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2022 – 2023, precum și pentru acordarea suplimentelor de energie, astfel:

* La sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială din str. Văleni nr. 32 (în spatele sediului SGU Ploiești);

* La Sediul Primăriei Municipiului Ploiești, P-ța. Eroilor nr.1A,

după următorul program:

-Marți 8.30 – 16.30;

-Miercuri 8.30 – 16.30;

-Joi 8.30 – 18.30;

-Vineri 8.30 – 14.00.

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, solicitările trebuie depuse până pe data de 18.11.2022.

De asemenea, facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul mediu lunar de familie, care este  în valoare de 1386 lei/persoană în cazul familiei, respectiv 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

NOTĂ:  La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:

a) alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

e) stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;

f) sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare;

g) veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;

i) sumelor primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu sunt considerate venituri salariale potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

BUNURI DEȚINUTE CARE CONDUC LA NEACORDAREA AJUTORULUI

Bunuri imobile

1. Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, şi a anexelor gospodărești;

2. Terenuri de împrejmuire a locuinței şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare / construcție / producție agricolă.

Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare)

1. Autoturism / autoturisme și / sau motocicletă / motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;

2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;

3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;

4. Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”;

5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;

6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;

7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;

Depozite bancare

Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepția dobânzii.

Terenuri / animale și / sau păsări

Suprafețe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire. Cererile pot fi descărcate de pe site-ul www.asscploiesti.ro   și se pot depune și on-line la adresa de e-mail: aju@asscploiesti.ro  .

Informații suplimentare privind condițiile de acordare a acestui sprijin financiar, se pot  obține de pe site-ul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, (www.asscploiesti.ro ) sau la numerele de telefon 0749149969 / 0749149966 / 0751107674.

Articolul Semn ca asteptarea si tensiunile iau sfarsit? Primaria Ploiesti anunta ce trebuie sa faca ploiestenii eligibili pentru a beneficia de ajutorul de incalzire a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post DEXVOLTAREA DURABILA, in prim-plan, la Palatul Victoria. Ce eveniment a avut loc?
Next post Pasi de urmat pentru a gasi avocatul perfect pentru cazul tau (P)
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept