
Se plafoneaza pretul lemnului de foc!
[ad_1]
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă vine cu vești de mare interes: „Am aprobat astăzi, în Guvern, prin Ordonanță de Urgență, plafonarea prețurilor la lemnele de foc, o măsură importantă pentru cele aproximativ 3 milioane de gospodării din România, astfel încât să-i sprijinim pe cetățeni să treacă cu bine iarna.
Măsura se aplică până la 31 martie 2023. Plafonăm prețul lemnului de foc la 400 lei/mc cu TVA inclus, al brichetelor de lemn la 1.500 lei/tonă cu TVA inclus, iar al peleților va fi plafonat la 2.000 lei/tonă cu TVA inclus.
Prin stabilirea acestor plafoane, asigurăm totodată o disciplină în comercializarea lemnului de foc și a produselor derivate, pe fondul crizei energetice actuale, și un nivel ridicat de protecție a cetățenilor în calitate de consumatori finali”.
Totodată, premierul a mai precizat: „Suntem solidari și cu frații noștri de peste Prut, pentru care am aprobat cu titlu de ajutor o cantitate de 130.000 de metri cubi de lemne de foc, conform discuțiilor pe care le-am avut în acest sens cu doamna președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu doamna prim-ministru Natalia Gavrilița”.
Articolul Se plafoneaza pretul lemnului de foc! apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
[ad_2]
Source link
Recomandari
Cum să te recuperezi după o pauză lungă de sport
Recuperarea adecvată este esențială pentru orice sportiv, indiferent de nivelul de performanță. Aceasta nu se referă doar la odihnă, ci...
Arta de a te alimenta corect înainte de un antrenament intens
Alimentația joacă un rol esențial în performanța sportivă, iar acest lucru devine cu atât mai evident înainte de antrenamentele intense....
Beneficiile antrenamentelor regulate asupra metabolismului
Metabolismul reprezintă totalitatea proceselor chimice care au loc în organism pentru a transforma alimentele în energie. Acest proces complex include...
Secretele unei alimentații sportive de succes: Strategii pentru performanță optimă
Alimentația joacă un rol esențial în performanța sportivă, influențând nu doar energia disponibilă pentru antrenamente, ci și recuperarea și adaptarea...
PetExpo 2025: Produse smart, ședințe foto gratuite și concursuri cu premii pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo
În perioada 22-23 martie, Pavilionul Central de la Romexpo va deveni locul de întâlnire al iubitorilor de animale, cu ocazia...
Cum să îți menții sănătatea articulațiilor cu ajutorul sportului
Exercițiile fizice joacă un rol esențial în menținerea sănătății articulațiilor, având un impact direct asupra mobilității și funcționalității acestora. Activitatea...