Scoala Gimnaziala „Rares Voda”- 24 Ianuarie, sarbatoarea Unirii Principatelor a umplut inimile tuturor! Institutia a primit DRAPELUL „CULTUL EROILOR”

Read Time:1 Minute, 54 Second

[ad_1]

Această zi, de o mare importanță istorică pentru România, a fost sărbătorită la Școala Gimnazială „Rareș Vodă” din Ploiești, în prezența domnului Colonel în rezervă Constantin Chiper, întâmpinat cu tradiția românească, cu pâine caldă și sare, cu ștergar, costume tradiționale și muzică cu temă istorică potrivită momentului, cu spirit, emoții și gânduri către neam și țară din parteaelevilor și a minunaților lor dascăli… 24 Ianuarie, sărbătoarea Unirii Principatelor a umplut inimile tuturor!

Cu aceasta ocazie ne-a fost înmânat oficial DRAPELUL „CULTUL EROILOR”, pe care promitem că-l vom prețui pentru tot ce reprezintă.

„Activitatea a fost susținută de doamna profesoară de istorie Lili Dinoiu cu elevi din clasele gimnaziale și a cuprins cele mai importante momente ale acestei zile, precum și aspecte din viața elevilor, puse în valoare prin tema „Eroul din familia mea”. Cu toții am aflat lucruri prețioase ce au creat emoție greu de transmis prin cuvinte.

În cadrul activității, domnul profesor de Educație plastică, Manaila Adrian a prezentat portretul Regelui Carol I, realizat de către dumnealui și a susținut organizarea expoziției de creații plastice ale elevilor, pe holul școlii.

Momentul muzical al elevelor din clasa a IV-a fost deosebit, oferind o notă de sensibilitate întregii activități.

La finalul zilei, doamna director Maria M. Vasilescu i-a oferit domnului Colonel în rezervă Constantin Chiper, o plachetă, din partea colectivului de cadre didactice ale școlii noastre, în semn de respect și prețuire pentru activitatea susținută în învățământul prahovean și ne-am prins într-o HORĂ, asemenea anului 1859.

„Felicitări, doamnei profesoare Dinoiu Elena pentru cele 2 ore de istorie, frumos, tradiție și emoție oferite în cadrul acestei activități!

Mulțumim tuturor cadrelor didactice care au sprijinit desfășurarea acestei frumoase și semnificative activități!

Mulțumim părinților pentru modul în care ne sunt alături și susțin educația alături de cadrele didactice!

Mulțumim elevilor pentru implicare și răbdare, și îi felicităm pentru pregătire, frumosul comportament dovedit!”, a transmis conducerea școlii.

MINUNAT, INSPIRAT!

Ce frumos mod dea spune LA MULȚI ANI! Neamului și țării!!!

Articolul Scoala Gimnaziala „Rares Voda”- 24 Ianuarie, sarbatoarea Unirii Principatelor a umplut inimile tuturor! Institutia a primit DRAPELUL „CULTUL EROILOR” a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Cine (mai) stie ca 24 ianuarie e Ziua Nasterii Badei Cartan, ca eroul cioban isi doarme vesnicia la Sinaia? E doar o „legenda” despre un… ardelean (ce ne pasa noua?)
Next post LA MULTI ANI, ROMANI, LA MULTI ANI, ROMANIA! „1859 n-a fost, o „aparitie fulgeratoare”, ci fructificarea unui proiect de lunga durata, incepand, chiar din vremea Cantacuzinilor”
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept