Reabilitarea termica a blocurilor din Sectorul 1, „cu piciorul pe acceleratie”

Read Time:1 Minute, 28 Second

[ad_1]

În prezent, se lucrează intens la reabilitarea termică a blocurilor din Sectorul 1 pentru creșterea performanței energetice a acestora.

 De precizat că în acest an, s-au finalizat deja lucrările de anvelopare la 14 imobile, iar la alte 25 de blocuri lucrările se află în diferite stadii de execuție. Mai avem 96 de blocuri care pot fi incluse în acest program și terminăm de reabilitat termic toate blocurile din Sectorul 1.

„Finalizarea acestui Program este cu atât mai importantă în contextul actual când traversăm cea mai amplă criză energetică din istorie. În acest context, mi se pare esențial să venim cu măsuri concrete la problemele fără precedent cu care ne confruntăm în acest domeniu. Astfel, pe lângă reabilitarea termică a blocurilor, am inițiat alte măsuri pe termen scurt și mediu de atenuare a efectelor crizei prețurilor energiei la nivelul administrației locale și de reducere a impactului financiar și social al crizei energetice prin scăderea consumului de energie termică. Totul din surse regenerabile. Vorbim despre instalarea de panouri fotovoltaice pe clădiri publice, despre Programul ”Termoficare de la soare” care presupune instalarea de sisteme modulare compuse din panouri fotovoltaice și pompe de căldură sau despre montarea de stații de încărcare pentru mașini electrice pe domeniul public.

Din păcate, toate aceste programe prin care am fi venit în sprijinul locuitorilor Sectorului 1 au fost respinse de mai multe ori de către consilierii locali.

Vom continua să aducem proiectele pe ordinea de zi a Consiliului Local deoarece vrem să asigurăm stabilitate și independență energetică pentru imobilele  din Sectorul 1”, precizează primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Articolul Reabilitarea termica a blocurilor din Sectorul 1, „cu piciorul pe acceleratie” apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post Primarul Targovistei, functie onoranta pentru Regiunea Sud Muntenia. MERITAT!
Next post S-a stins Eugen Simion, „caragialistul” ajuns academician, nume de referinta in Critica Literara
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept