
Protocol de colaborare intre UPG Ploiesti si statul ghanez pentru pregatirea de studenti in domeniul ingineriei de petrol si gaze
[ad_1]
În data de 13 noiembrie 2022, la sediul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti a avut loc o întâlnire între conducerea institutiei şi o delegatie a Republicii Ghana, condusă de Domnul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Excelența Sa James Komla Nyasembi, cu acreditare pentru Slovacia, Ungaria, Romania, Macedonia de Nord și Polonia.
Cadrul general al acestei întâlniri a fost reprezentat de intenţia reprezentanţilor oficiali ai statului ghanez de a susţine şcolarizarea viitorilor studenţi din Ghana în domeniul ingineriei de petrol şi gaze. Descoperirea unor noi resurse petroliere offshore şi onshore în Republica Ghana, corelată cu tradiţia învătământului ploieştean în domeniu, dar şi cu istoricul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti de a pregăti studenţi din această regiune înainte de anii 1990, vor sta la baza dezvoltării unei viitoare colaborări, care va susţine în mod activ strategia de internaţionalizare a UPG Ploieşti.
Totodată, Rectorul UPG Ploiesti, Conf. dr. ing. Alin Diniţă, a arătat disponibilitatea instituției pe care o conduce pentru ratificarea protocoalelor de colaborare, fiind preconizată o viitoare întâlnire pentru semnarea acestora, începând cu luna februarie a anului 2023.
Articolul Protocol de colaborare intre UPG Ploiesti si statul ghanez pentru pregatirea de studenti in domeniul ingineriei de petrol si gaze a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link