PNRR: Contracte semnate in valoare de 35 MILIOANE EURO pentru infiintarea, restaurarea si modernizarea a sase muzee si memoriale

Read Time:5 Minute, 27 Second

[ad_1]

Luni, 17 octombrie, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost semnate șase contracte de finanțare pentru înființarea, restaurarea și modernizarea de muzee și case memoriale, în cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La eveniment au participat, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu și secretarul de stat Csilla Hegedus.Sfarsitul primului paragraf

„Ne aflăm la un prag unde încheiem o etapă intensă de pregătire a proiectelor și ne îndreptăm spre o etapă laborioasă de realizare a unor investiții așteptate, în valori cultural-istorice de interes național și european. Este vorba de șase investiții în muzee și memoriale care vor contribui la înțelegerea istoriei României, a recunoașterii memoriei comunismului și a consecințelor sale. Sunt obiective culturale și istorice necesare pentru reconcilierea cu trecutul, dar și pentru educarea generațiilor născute după anul 1990. Aceste investiții se vor constitui totodată și în resurse importante de cercetare a istoriei, în particular a mecanismelor conflictelor și opresiunii. Ne așteptăm ca aceste muzee pentru care alocăm 35 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență să devină un punct central al comunității în care vor funcționa”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

FOARTE IMPORTANT: Valoarea totală a investițiilor din PNRR pentru cele 6 contracte semnate astăzi este de 35 milioane euro. Finanțarea este acordată prin cele două apeluri de proiecte din cadrul Investiției I2. Modernizarea/crearea de muzee și memoriale din Componenta C11 –Turism și cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Valoarea totală a alocării din PNRR pentru cele două apeluri de proiecte este de 68,5 milioane euro.

„România este datoare cu recunoașterea dramelor provocate oamenilor și societății de regimurile totalitare și avem această responsabilitate, de a educa generațiile viitoare într-un mod interactiv și participativ, astfel încât greșelile istoriei să ne fie cu adevărat lecții și să construim o societate care să aibă la bază valorile europene. Prin astfel de investiții, se creează o constelație a locurilor suferinței pe care nu avem voie să le uităm. În continuare, trebuie să facem demersuri pentru a atrage tinerii către toate aceste muzee. Felicit pe toți cei care au făcut ca inițiativele pentru valorificarea patrimoniului cultural național să se transforme în acțiuni concrete”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

„Într-o anumită măsură, se va schimba viața oamenilor din aceste orașe, va fi mai bună atât pentru tineri, cât și pentru cei în vârstă. Când obiectul contractelor semnate astăzi se va materializa, nu doar că vor fi promovate obiectivele turistice/culturale tematice de mare importanță pentru România, dar se vor crea și noi locuri de muncă în industria turistică. Selecția locurilor și tematicii muzeelor propuse a fost realizată având în vedere, pe de o parte, valoarea simbolică a locațiilor în lupta împotriva regimurilor totalitare, precum și contribuția lor la dezvoltarea coeziunii socio-economice și scăderea disparităților”, a transmis secretarul de stat Csilla Hegedus.

Prin contractele semnate astăzi vor fi finanțate:

Muzeul identităților și conflictelor transilvănene (Florești) – 15 milioane de euro

Noul complex muzeal nou din județul Cluj este conceput ca extindere a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, care prezintă în format fizic și digital istoria tuturor etniilor care au trăit pe teritoriul Transilvaniei de-a lungul istoriei, modul lor de interacțiune și conviețuire.

Se prevede depozitarea, conservarea, restaurarea și digitalizarea patrimoniului Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, realizarea expozițiilor interactive, crearea de module de educație muzeală și de cunoaștere a patrimoniului pentru școlile și instituțiile de cultură din România, și dezvoltarea unui centru al comunității pentru păstrarea și dezvoltarea identităților și pentru o mai bună cunoaștere a istoriei comune.

Memorialul Revoluției-decembrie 1989 (Timișoara) – 3,8 milioane euro

INSPIRAT: Creionarea unui Traseu al Revoluției din 1989, în contextul proiectului ”Timișoara Capitală Europeană a Culturii” care are ca scop regândirea modului în care este reflectată revoluția în spațiul public. Acest traseu presupune reamenajarea spațiilor publice pentru a marca punctele centrale ale acelor zile din decembrie 1989: Piața Maria, Podul Maria, Piața Victoriei (Zona dintre primărie şi catedrală este una dintre cele mai „fierbinţi” pe harta Revoluţiei), Opera (Palatul Culturii), Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, fostul sediu judeţean al P.C.R. (actuala prefectură), Podul Decebal, Parcul Poporului și ”Complexul Memorial” din Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei.

Memorialul Victimelor (Sighetul Marmației) – 1,74 milioane euro

Muzeul de la Sighet dedicat victimelor comunismului este singurul obiectiv din România care a obținut titlul Marca Patrimoniului European.

Investițiile finanțate prin PNRR presupun realizarea unui spațiu expozițional, a unui centru multifuncțional dedicat programelor educaționale și de cercetare, care presupune achiziționarea unei clădiri în imediata vecinătate a Memorialului, legată istoric de clădirea fostei închisori (fostă clădire administrativă).

Muzeul Industrializării forțate și al dezrădăcinării (Satu Mare) – 4,2 milioane euro

Scopul proiectului este să colecteze, să digitalizeze și să prezinte procesul de industrializare forțată, prin conversia unei clădiri simbolice într-un muzeu reprezentativ, în care elemente autentice din acea perioadă și tehnologii digitale oferă vizitatorilor o experiență unică și memorabilă.

Prin acest proiect, se va da o nouă destinație unui clădiri de patrimoniu aflată într-o stare degradată, edificarea acestui muzeu contribuind astfel și la reabilitarea respectivei zone a municipiul Satu Mare.

Râpa Robilor (Aiud) – 0,46 milioane euro

În perioada comunistă, penitenciarul din Aiud a fost una din cele mai dure închisori ale sistemului represiv din România.

În anul 1992, deținuții care au supraviețuit acestei închisori, au luat decizia de a ridica un monument numit “Calvarul Aiudului”, înalt de 18 metri, lat de 6 metri și lung de 27 de metri, pe “Râpa Robilor”, locul unde au fost îngropați deținuții decedați în penitenciar.

Prin proiectul finanțat din PNRR se vor realiza spații expoziționale prin construirea unei clădiri adecvate acestei destinații.

Muzeul ororilor comunismului (Sfântu Gheorghe) – 9,59 milioane de euro

Baza muzeului o va reprezenta expoziția permanentă, care prezintă perioada comunismului în toate aspectele sale, de la apariția ei până la schimbarea regimului din 1989. Amenajarea acestei expoziții prin combinația obiectelor autentice și a tehnologiei digitale va asigura vizitatorilor o experiență unică de a retrăi și a cunoaște trecutul recent.

Muzeul va avea un spațiu multifuncțional pentru expoziții tematice, dar și lansări de carte sau prezentări de filme.

Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR, prin care sunt finanțate aceste investiții, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.

Articolul PNRR: Contracte semnate in valoare de 35 MILIOANE EURO pentru infiintarea, restaurarea si modernizarea a sase muzee si memoriale apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post PLOIESTI: Avem o noua editie a Taberei Nationale de Sculptura Monumentala Contemporana. Niciun cuvant despre intiatorul evenimentului- invidie, ignoranta…?
Next post WOW: Ambasadorul Extraordinar si Plenipotentiar al Regatului Thailanda, in vizita la Ploiesti
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept