Helena Carvalho Buescu, Doctor Honoris Causa la Universitatea Bucuresti
[ad_1]
Universitatea din București primește în rândul comunității sale academice pe profesoara Helena Carvalhão Buescu, specialist de renume în domeniul studiilor literare contemporane, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona și fondatoarea Centrului de Studii Comparative din cadrul aceleiași facultăți.
Evenimentul va avea loc vineri, 18 noiembrie 2022, începând cu ora 12:00, în Sala Senatului a Rectoratului Universității din București (Șos. Panduri, nr. 90).
Parcursul academic al profesoarei Helena Carvalhão Buescu se circumscrie interesului și studiului mai multor literaturi și culturi, vizând atât zonele acestora de interferență, cât și pe cele de specificitate. De la cultura portugheză și cea română până la cultura clasică, literaturile franceză și engleză, dar și literaturile post-coloniale de expresie portugheză, toate acestea au făcut obiectul interesului profesoarei Helena Carvalhão Buescu. Scrierile sale au vizat, într-un mod erudit și comprehensiv, fenomenele de localizare și expansiune culturală (ca peisajul, călătoria, exilul, spațiile liminale) și mecanismele bulversante ale istoriei politice/culturale/a mentalităților, din secolul al XVIII-lea încoace, o tematică diversă, eclectică, în spiritul timpului. Astfel, nu se poate separa, în activitatea critică și teoretică a Helenei Carvalhão Buescu, dimensiunea locală/națională a unei probleme sau a unui fenomen cultural de cea comparativă sau contextuală a acestora.
Autoare a numeroase lucrări care au marcat înțelegerea recentă a literaturii comparate (mai precis comparative world literature) și a modernității literare și care au fost traduse în numeroase limbi, profesoara Helena Carvalhão Buescu are o bogată activitate de cercetare științifică și se remarcă printr-o implicare didactică și instituțională de excepție, fiind mentor pentru generații întregi de studenți, doctoranzi și tineri cercetători.
Acestea reprezintă tot atâtea motive pentru care, de-a lungul anilor, a primit recunoașterea unor importante universități și instituții academice și culturale ale lumii: este, printre altele, membru ales al prestigioasei Academia Europaea, membru corespondent al Academiei portugheze de științe și membru onorific al St. John’s College (Cambridge University). A fost profesor invitat și membru în diverse comisii academice (doctorate, concursuri, premii) în cadrul unor universități renumite din Europa (Bologna, Santiago de Compostela, University College London), Statele Unite ale Americii (Harvard, Princeton, Stanford, Columbia), America de Sud (Rio de Janeiro, Porto Alegre, Belo Horizonte) și Asia (Macau, Beijing, Hong Kong, Tokyo ș.a.).
Profesoara Helena Carvalhão Buescu este foarte apropiată de România și a contribuit la strângerea legăturilor științifice și culturale dintre Portugalia și România prin intermediul unor proiecte de anvergură. Totodată, ea a susținut conferințe la Universitatea din București, la invitația Facultăților de Limbi și Literaturi Străine și de Litere, a colaborat cu profesori români și a îndrumat studenți aflați în stagii de mobilitate în Portugalia.
De altfel, în semn de recunoaștere pentru anvergura sa profesională, dar și pentru originile românești, Ambasada României la Lisabona i-a acordat anul trecut cetățenia română onorifică.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesoarei Helena Carvalhão Buescu, personalitate de excepție a studiilor literare contemporane, cu merite incontestabile în domeniile sale de referință, Universitatea din București marchează încă o dată importanța cunoașterii și a cercetării pentru societatea de azi, precum și rolul fundamental al cooperării internaționale pentru dezvoltarea învățământului superior.
Articolul Helena Carvalho Buescu, Doctor Honoris Causa la Universitatea Bucuresti apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
[ad_2]
Source link