FC Petrolul Ploiesti: raport dupa prima luna de activitate a noii conduceri
[ad_1]
La o luna de la demisia lui Costel Lazar din functia de presedinte al clubului de fotbal Petrolul Ploiesti, noua conducere a prezentat o radiografie a situatiei actuale a clubului.
„Dragi petroliști,
Este obligația noastră ca, după o lună de la preluarea mandatului, să venim în fața voastră cu un raport și o informare corectă, care să reflecte situația la zi a Clubului de Fotbal Petrolul Ploiești. După ce veți parcurge acest text, veți afla care este situația în care se află clubul nostru și care sunt perspectivele acestuia pe termen scurt, mediu și lung.
La finalul anului trecut, am preluat conducerea executivă a clubului, conștienți fiind de faptul că ne aflăm în fața unei situații de criză profundă.
Această criză era și este generată exclusiv de două componente:
- a) decizii manageriale și economice complet neinspirate, greșite chiar, ale fostei conduceri,
b) decizii/contracte viciate, unele chiar împotriva intereselor clubului, ale fostului departament de marketing.
În timp, acest tip de management defectuos a generat datorii ale clubului în valoare de aproximativ 2,1 milioane de euro, către terțe părți: de la jucători foști sau actuali, la bugetul de stat sau diferiți prestatori de servicii.
Ca petroliști, nu puteam sta pe margine, văzând cum clubul se îngroapă, realmente, în datorii.
În efectuarea unei analize cât mai corecte, dar mai ales în evaluarea bonității și perspectivelor clubului pe termen mediu și lung, am solicitat sprijin. Am beneficiat de expertiza a trei persoane fără de care clubul ar fi intrat, deja, în colaps: domnul Iulian Nica, proprietar al supermarketurilor ”La Cocoș” și sponsorilor MRS și Efbet.
Le mulțumim și pe această cale pentru susținerea fără rezerve pe care au acordat-o și o acordă clubului Petrolul, iar petroliștii trebuie să știe cât de important a fost sprijinul lor.
Într-o mai mare sau mai mică măsură, alături de ei au mai fost implicați oameni cu experiență certă și rezultate incontestabile în domenii precum strategie economică, organizare și resurse umane, marketing și comunicare, printre care îi enumerăm pe Peluza 1 „Ilie Oană”, Peluza „Latină”, „Maniacs”, „Knot&United”, Robert Burlacu, Bogdan Dinu, Dragoș Machițescu, Bogdan Păun, Iuliano Ene sau Mircea Dumitrache.
Datorită celor menționați, Petrolul Ploiești are astăzi una dintre cele mai clare structuri de funcționare și unele dintre cele mai reduse cheltuieli administrative. Suntem, probabil, clubul de fotbal din România cu cea mai redusă schemă de personal ”TESA”.
Cel mai important, avem un foarte bun plan de redresare economică pe termen mediu și lung, P&L pentru cunoscători, care poate fi pus la dispoziția oricui vrea să vadă ce afacere solidă este Petrolul.
Pe data de 5 ianuarie, am preluat efectiv conducerea executivă a clubului Claudiu Tudor, președinte, și Sevastian Botnari, director executiv.
Primele decizii pe care le-am luat au urmărit două obiective:
- reducerea cheltuielilor, inclusiv prin renegocierea salariilor, în scopul blocării creșterii datoriilor. Am atins acest obiectiv și, pe lângă plata cheltuielilor curente, am reușit să blocăm producerea unor datorii suplimentare de aproape 250.000 euro,
- rediscutarea contractelor cu actualii sponsori ai echipei, care reprezintă una dintre principalele noastre surse de venituri. Discuțiile sunt în curs și le mulțumim acelora care au înțeles cât de important este sprijinul lor pentru echipă și pentru suflarea petrolistă.
Credem că este important ca dumneavoastră, suporterii, dar și comunitatea prahoveană din care facem parte, să cunoască exact ce înseamnă Petrolul Ploiești, în cifre, astăzi.
Le publicăm pe cele mai importante dintre ele, pentru a vedea de ce această echipă poate avea un viitor frumos. Sperăm ca astfel să înțelegeți de ce noi, cei din conducerea executivă și echipa de voluntari care ne sprijină în aceste momente, credem că merită să ne luptăm pentru acest vis frumos care este Petrolul Ploiești:
– bugetul anual necesar pentru funcționarea clubului este de aproximativ 4,2 milioane euro, și reprezintă:
– baza salarială brută: 70%,
– cheltuieli privind activitatea echipei de seniori: 26%,
– cheltuieli privind activitatea administrativă și de juniori: 4%.
Veniturile care acoperă acest buget se compun din:
– aproximativ 1 milion euro ticketing și merchandising,
– aproximativ 1 milion euro din drepturi TV,
– aproximativ 1 milion euro sunt din sponsorizări și publicitate – contracte semnate.
Acestea sunt datele certe, clare și verificabile.
Ne aflăm în diferite stadii de negociere cu diferiți parteneri, pentru contracte de sponsorizare și/sau publicitate care, împreună cu venituri rezultate din maximizarea activității, estimăm că vor genera venituri de aproximativ 1,5 milioane euro – 1,7 milioane euro până la finalul sezonului.
Până atunci, ne confruntăm cu realitate dureroasă, care este generată de datoriile vechi, și care ne poate duce în imposibilitatea de a mai funcționa în Liga I.
Trebuie să știți că acești jucători ai Petrolului și echipa tehnică din spatele lor, care ne-au adus atâtea momente frumoase, se confruntă cu situația deloc plăcută a restanțelor financiare, pe care o știm și pe care nu am ascuns-o, dar ei vin la antrenamente și la meciuri din atașament față de club și de echipă.
Chiar și în acest context, mulți dintre ei au fost de acord cu reducerea drastică a veniturilor salariale pentru că au înțeles că, dacă vom trece acest hop, avem, cu toții un viitor în Liga I. Le mulțumim și îi asigurăm că nu vom uita gestul lor.
Conducerea executivă a clubului se află în aceeași situație.
Totuși, există ceva care ne face să nu cedăm, și anume efortul comunității create în jurul acestui club.
Mare parte a serviciilor de marketing, publicitate și comunicare sunt făcute voluntar și le mulțumim pe această cale prietenilor: Ionuț Cărbureanu (Contrast Media Production), celor de la Studio Panda – care ne întrețin website-ul și celor de la Negativ Media, pentru tot ce fac pentru Petrolul.
Avem lângă noi parteneri care mereu ne-au fost mereu alături la greu: Efbet, MRS, Ramatuelle, La Cocoș, Barrier, Actemium și alții, pe care o să-i cunoașteți.
Pentru prima dată, simțim alături autoritățile locale și județene, ceea ce este un mare plus pentru noi.
Și, ca de obicei, vă simțim alături pe voi, cei care ne susțineți dintotdeauna: fanii echipei. Pe înțelegerea și pe prezența voastră ca al treisprezecelea jucător în meciurile de acasă contăm în egală măsură ca pe sprijinul celorlalți.
Acesta este situația la zi a clubului Petrolul Ploiești. Am publicat-o pentru a pune capăt oricăror speculații. La începutul lunii martie vom veni în fața dumneavoastră cu un nou raport de activitate. Sperăm ca el să fie unul pozitiv.
Până atunci, parafrazând o sintagmă celebră, le transmitem tuturor celor care nu ne vor binele: Da, Petrolul trece prin momente grele acum, dar Petrolul nu se predă!”, se arata in comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului Petrolul Ploiesti.
Articolul FC Petrolul Ploiesti: raport dupa prima luna de activitate a noii conduceri a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link