EXCLUSIV: Spectacolele „SOLD OUT” la Teatrul ploiestean devin TRADITIE! (Suntem curiosi pe cati intereseaza acest subiect)
[ad_1]
„În templul culturii intrăm pentru a învăța să nu îngenunchiem” (Nicolae Petrescu Redi.
Sesizează careva ceva FRUMOS și BINE, ce se întâmplă la noi, la Ploiești?!?
Iată: la finele acestei sptămâni, spre exemplu, avem (și nu întâmplător folosim acest verb la persoana I plural!, pentru că da, teatrul este al nostru, este parte din sufletul și din viața noastră) trei spectacole SOLD OUT. Și e… minunat! Mai mult chiar, urmărind ceea ce se întâmplă aici, în teatrul nostru ce poartă numele nemuritorului Caragiu, observăm că… asta devine un bun obicei. Și nu-l putem trece cu vederea! Să ai săptămânal spectacole SOLD OUT într-un oraș care… abia luptă să se regăseascăă, să-și reconstituie valorile, spiritul, care, să fim sinceri, părea la un moment dat că… își pierde setea de cunoaștere, de cultură, e fantastic! Și asta ne motivează să vorbim despreaceste spectacole SOLD OUT, să… salutăm cu toată iniam și să încurajăm fenomenul. Pentru că teatrul e un pivot cultural, un „axix mundi” al educației, al evoluței culturii, un pilon al vieții comunității.
„Teatrul mi se pare un templu, iar spectacolul un ritual inchinat fiintei, lumii, semenului nostru” (valeriu Sârbu)
Și da, da! Musai să scriem , musai să consemnăm „AȘA CEVA”! Musai să vă dăm vestea asta, casă luați aminte!
Și… știți ceva?! E minunat că „AȘA CEVA” se întâmplă și la Filarmonică!
Fără cultură, fără conștiința valorilor, am fi mai altfel și mai săraci… și n-am mai putea vorbi decât despre… involuție!
Articolul EXCLUSIV: Spectacolele „SOLD OUT” la Teatrul ploiestean devin TRADITIE! (Suntem curiosi pe cati intereseaza acest subiect) a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link