Evenimentele sangeroase din Decembrie 1989, comemorate la Ploiesti

Read Time:1 Minute, 36 Second

[ad_1]

Cum era de așteptat de altfel, firesc în logica respectului față de jertfa celor care au ales să rupă neamul și țara din ghearele terorii comuniste, Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, joi – 22 decembrie 2022.

În acest context, începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea, se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției din 1989. Se vor oficia servicii religioase și se vor depune coroane și jerbe de flori. Circulația în zonele de acces spre cimitirele menționate va fi restricționată începând cu ora 09.45, astfel:

• Cimitirul Bolovani – pe strada Sondelor (în zona de acces la cimitir);

• Cimitirul Viișoara – strada Gloriei (în zona de acces la cimitir);

• Cimitirul Eternitatea – zona de acces în incinta acestuia.

În aceeași zi, la monumentul situat pe esplanada Palatului Administrativ  vor fi organizate, începând cu ora 11.00, un amplu ceremonial menit să comemoreze evenimentele din Decembrie 1989. În prezența oficialităților, a revoluționarilor și a ploieștenilor prezenți se va intona Imnul Național al României, va avea loc un serviciu religios și se vor depune coroane și jerbe de flori.

Manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua de la ora 12.30, la Catedrala “Înălțarea Domnului”- Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, unde se vor desfășura activități militare specifice, va avea loc oficierea unui serviciu religios și, de asemenea, vor fi depuse coroane și jerbe de flori.

Rămâne de văzut câți ploieșteni vor avea grijă să-și stoarcă niscaiva minute să țină un moment de reculegere, să-și aducă aminte și să pună deoparte un gând pentru eroi…

foto: YouTube

Articolul Evenimentele sangeroase din Decembrie 1989, comemorate la Ploiesti a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post IDEI DE CADOURI PENTRU COPII (P)
Next post Jucariile unui secol intreg va dau binete la Teatrul „Toma Caragiu”
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept