Cluj: 27 de proiecte din fonduri externe nerambursabile in derulare. Ce buget va avea judetul anul acesta?

Read Time:1 Minute, 20 Second

[ad_1]

*𝗖𝗝 𝗖𝗹𝘂𝗷 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗯𝗮𝘁 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹, 𝗶𝗻 𝘃𝗮𝗹𝗼𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭,𝟰 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗻𝘂𝗹 𝗶𝗻 𝗰𝘂𝗿𝘀

Reunit în ședință ordinară, CJ Cluj a aprobat marți, 31 ianuarie 2023, 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹 𝗽𝗿𝗼𝗽𝗿𝗶𝘂 𝗮𝗹 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝘂𝗹𝘂𝗶 pentru anul în curs, valoarea totală a acestuia fiind de 𝟭.𝟰𝟮𝟴.𝟳𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 lei.

 𝗕𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹 al județului este de  𝟴𝟬𝟭.𝟰𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 lei, din care puțin peste 51% este destinat dezvoltării.

 În ceea ce privește suma totală alocată 𝙙𝙚𝙯𝙫𝙤𝙡𝙩𝙖𝙧𝙞𝙞, respectiv 𝟰𝟬𝟵.𝟬𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 lei, un procent important, de 88%, este destinat finanțării proiectelor europene. Aceste fonduri vor fi folosite pentru continuarea celor nu mai puțin de 𝟮𝟳 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 din 𝗳𝗼𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗲𝘅𝘁𝗲𝗿𝗻𝗲 𝗻𝗲𝗿𝗮𝗺𝗯𝘂𝗿𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲 derulate în prezent de Consiliul Județean și instituțiile subordonate, din următoarele domenii: învățământ, sănătate, cultură, asistență socială, managementul deșeurilor, drumuri județene și digitalizare.

𝑨𝒍𝒊𝒏 𝑻𝒊𝒔𝒆, 𝒑𝒓𝒆𝒔𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝑪𝑱 𝑪𝒍𝒖𝒋: ”𝘌 𝘶𝘯 𝘣𝘶𝘨𝘦𝘵 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘭𝘪𝘣𝘳𝘢𝘵, 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘥𝘳𝘶𝘭 𝘤𝘢𝘳𝘶𝘪𝘢 𝘢𝘮 𝘶𝘳𝘮𝘢𝘳𝘪𝘵 𝘴𝘢 𝘧𝘰𝘭𝘰𝘴𝘪𝘮 𝘤𝘢𝘵 𝘮𝘢𝘪 𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵 𝘧𝘰𝘯𝘥𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘱𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘭𝘦 𝘢𝘷𝘦𝘮 𝘭𝘢 𝘥𝘪𝘴𝘱𝘰𝘻𝘪𝘵𝘪𝘦. 𝘍𝘢𝘵𝘢 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘶𝘭 𝘵𝘳𝘦𝘤𝘶𝘵, 𝘱𝘳𝘰𝘤𝘦𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘢𝘭𝘰𝘤𝘢𝘵 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘯𝘵𝘢𝘳𝘪𝘪 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘦𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦𝘯𝘦 𝘢 𝘤𝘳𝘦𝘴𝘤𝘶𝘵 𝘤𝘶 3%, 𝘪𝘯𝘵𝘳𝘶𝘤𝘢𝘵 𝘱𝘳𝘪𝘰𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘢𝘣𝘴𝘰𝘭𝘶𝘵𝘢 𝘢 𝘊𝘑 𝘊𝘭𝘶𝘫, 𝘪𝘯 2023, 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘯 𝘧𝘰𝘯𝘥𝘶𝘳𝘪 𝘯𝘦𝘳𝘢𝘮𝘣𝘶𝘳𝘴𝘢𝘣𝘪𝘭𝘦”.

Demn de știut, în ceea ce privește programul de 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗶 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗲, bugetul alocat este de 𝟮𝟴.𝟬𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 de lei, marea majoritate a sumelor fiind destinate pregătirii proiectelor ce urmează a fi depuse pentru următoarea perioadă de finanțare din fonduri europene nerambursabile.

Articolul Cluj: 27 de proiecte din fonduri externe nerambursabile in derulare. Ce buget va avea judetul anul acesta? apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Previous post RECORD: Tulcea- Judetul are acum cel mai mare buget de dezvoltare din ultimele trei decenii
Next post Sfaturi pentru a angaja agenția de web design potrivită
We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept