Daminuță, din liberă, în ultimul sfert de oră: CS Ocna Mureș – Millenium Giarmata 0-1 (0-0). Imbold înaintea primirii Șoimilor

0

CS Millenium a câștigat astăzi în premieră în deplasare în returul din 2019 al seriei vestice în Liga 3, lăsând nou-promovata din județul Alba în posesia ”lanternei roșii”, cu 6 etape înaintea încheierii campionatului. Timișenii au învins pentru a doua oară afară în ediția 2018-2019, și tot cu 0-1, precum la Deva în etapa a doua, de astă dată într-un duel din ultima pătrime a clasamentului: CS Ocna Mureș – Millenium Giarmata 0-1 (0-0).

Autoare a două victorii la rând la zero, de fapt și primele din întregul campionat, CS Ocna Mureș spera la continuarea seriei bune, însă un jucător trecut cândva și prin fotbalul italian și-a lăsat amprenta pe arena ”Soda”, decizând soarta întâlnirii de sâmbătă de la ora 17, din etapa a XXIV-a în C4.

Gol înscris de vizitatori în inferioritate numerică, după ce Bogdan Ferțu era eliminat la mijlocul părții secunde din tabăra unor oaspeţi care efectuau două înlocuiri la pauză, roșu dat fiind acumularea de cartonaşe galbene în minutul 67.

Nu mult mai apoi, în minutul 77, Cristian Daminuţă a scuturat plasa din lovitură liberă, de la 23 de metri lateral stânga, direct la colţul lung, păcălindu-l pe portarul gazdelor: 0-1. La care bănățenii și-au spus ”Să vină Șoimii!”, cei din Lipova fiind viitori vizitatori ai arenei ”Nicu Moraru”, în Săptămâna Mare. CS Millenium, arbitru pentru două etape al luptei fruntașelor, după Paști urmând a descinde la Dumbrăvița. 

*

Dani Moraru, conducător al grupării din Giarmata, a spus că ”a fost o primă repriză egală şi echilibrată, chiar fără ocazii de poartă. Repriza secundă a fost cu total alta, cu schimbări inspirate făcute de antrenorul Leucă. Noi am controlat jocul, am avut mari ocazii de gol… Cea mai mare a fost irosită de Călin Rosenblum în minutul 52, şut de la 8 metri cu portarul în faţă, dar mingea s-a dus pe lângă bară. Apoi am avut un jucător eliminat, pe…

Continuarea aici

Leave A Reply

Your email address will not be published.