FRF a devenit Federația Română de Sloganuri în mandatul lui Răzvan Burleanu. Ultima deviză: ”Mai buni împreună”. Vezi toate lozincile din cei 5 ani de mandat

0

Federația Română de Fotbal a devenit în mandatul lui Răzvan Burleanu, 34 de ani, Federația Română de Sloganuri. În cei cinci ani de la instalarea în jilțul de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu a rebranduit tot și a umplut fotbalul cu lozinci.

Membrii Adunării Generale a FRF au votat, miercuri, cu unanimitate de voturi, ultima ”realizare” a lui Burleanu: schimbarea identităţii vizuale a FRF. Noua siglă a FRF este construită din imaginea stilizată a unui vultur, în culorile drapelului naţional și este însoțită de sloganul ”Mai buni împreună”. Potrivit Gazetei sporturilor, noua mișcare de imagine ar fi costat FRF 75.000 de euro. Parteneriatul a fost cu compania ”Brandient”, care a lucrat și la logo-ul echipei naționale.

Răzvan Burleanu, care a absolvit SNSPA și are cursuri de specializare în domeniul politicilor și strategiilor de securitate, se dovedește un maestru al sloganurilor. În 2014, când a fost ales pentru prima dată, președintele FRF i-a convins pe alegători că este omul potrivit să reformeze fotbalul românesc, sub deviza „Mingea e la tine. Fă-o să conteze!”.

Din 2014 și până în prezent, Federația condusă de Răzvan Burleanu a lansat mai multe campanii și sloganuri:

4 The Future

”4 The Future” a fost prima campanie din ”era Răzvan Burleanu”. Noul președinte anunța cu fast că fotbalul românesc va beneficia de un proces transparent de selecție, iar alegerea selecționerilor va fi făcută obiectiv, doar pe baza criteriilor de performanță.

”Marea performanţă începe aici” – Liga 2 

”Echipa ta, fotbalul tău” – Liga 3 

FRF a lansat în 2017 noile branduri Liga 2 și Liga 3, un proiect realizat cu asistență și finanțare din partea UEFA. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a menţionat: ”Nu este vorba doar de două identităţi vizuale, de un logo sau altul, de un slogan sau altul, ci de noi branduri care vor duce la…

Continuarea aici

Leave A Reply

Your email address will not be published.