CSU Universitatea de Vest încheie campionatul cu o victorie acasă. CS Universitar Politehnica Timișoara, cu un eșec la Reșița

0

Formațiile divizionare de seniori ale Timișoarei din liga secundă de handbal au încheiat în această după-amiază meciurile din ediția 2018-2019 a campionatului, galben-albastrele de la CSU Universitatea de Vest prin a obține a doua victorie consecutivă pe teren propriu, iar alb-violeții de la CS Universitar Politehnica prin a ceda pe terenul liderului cu punctaj maxim. Iar ambele echipe studențești s-au clasat pe ultimul loc al seriei vestice în Divizia A, cea feminină cu 4 succese în 20 de apariții, cea masculină fără nici unul, ci numai cu un punct în 16 partide. 

CSU Universitatea de Vest a completat într-o notă pozitivă parcursul sezonului încheiat odată cu meciul pe teren propriu de la ora 16:30, dispunând cu 32-28 (14-15) de penultima clasată în Seria D, CSU Oradea, de care s-a apropiat astfel la 6 puncte în ierarhia finală a întrecerii cu 6 cluburi din zona nord-vestică.

Handbalistele divizionare ale Timișoarei au înregistrat astfel a doua victorie consecutivă acasă, o premieră în acest campionat, respectiv a treia în ultimele 4 partide organizate în cadrul Seriei D a Diviziei A, după cele din 3 februarie și 7 aprilie în dauna lui CSU Reșița și CS Minaur Baia Mare ”Div A”, întrecute în acest retur în sala Universității de Vest cu 23-19 respectiv 36-35.

Elevele profesorului Sorinel Voicu au bisat, întrecându-le pe bihorence la Timișoara precum în întâlnirea de la finele turului, din 20 decembrie 2018, când se detașau la 37-31. Căderea de cortină, sâmbătă la Baia Mare, în ultimul joc al acestei a XX-a etape în Seria D. Bilanțul universitarelor de pe Bega, în clasamentul desfășurat al întrecerii, accesibil la apăsarea legăturii cu trimitere de pe coloana dreaptă.

Nu aceeași poveste și pentru alb-violeții secund divizionari sub flamura clubului păstorit de Mircea Chiș, CS Universitar Politehnica Timișoara încheind fără absolut nici o victorie ediția 2018-2019 în Seria C…

Continuarea aici

Leave A Reply

Your email address will not be published.